Vine sezonul cald: ce preparate să serveşti la o nuntă de vară?

Vine sezonul cald: ce preparate să serveşti la o nuntă de vară?

Nunţile organizate vara sunt… cele mai vânate, dar vin la pachet şi cu o grijă specială: meniul de petrecere! Mulţi miri se îngrijorează că preparatele nu se vor păstra ca ieşite din bucătărie din cauza temperaturilor ridicate. Consilierii „Locaţiei de evenimente a anului 2023”, Royal Palace Ballroom vă prezintă spre ce preparate ar trebui să vă orientaţi, ca să vă asiguraţi un eveniment de succes!

Carnea din pui şi din peşte, vedete pe mesele de la nuntă

          Probabil aţi sesizat că vara, din cauza temperaturilor toride, pofta de mâncare nu mai este la fel de accentuată. Recomandarea numărul unu a specialiştilor este să vă orientaţi către preparate lejere, uşor de digerat şi nu tocmai fierbinţi, pe care să le serviţi invitaţilor la marele eveniment.

„Aperitivul, cel care deschide meniul de nuntă, trebuie să conţină alimente sărace în grăsimi. Dacă aveţi o nuntă cu pretenţii, vă recomandăm să vă orientaţi către fructe de mare. Dacă doriţi o nuntă tradiţională, peştele se poate regăsi pe lista de preparate. Orientaţi-vă către platouri cât mai colorate, bogate în legume.”

(Echipa Royal Palace Ballroom)

Recomandat este să existe gheaţă pe mesele invitaţilor, dar şi să păstraţi la frigider preparatele care trebuie servite la rece. Răcoriţi-vă invitaţii cu sosuri lejere de vară, precum tzatziki, mojo cu zeamă de portocale şi lămâie ori cu un mix interesant din coriandru, un strop de usutroi, pătrunjel, măsline şi usturoi.

În ceea ce priveşte supele şi ciorbele, optaţi fie pentru variante reci, fie pentru variante călduţe: supa de pui şi supa de legume sunt două dintre cele mai fericite alegeri.

„În ceea ce priveşte felul principal, alegeţi între carnea de pui şi peşte, ambele gătite la grătar: veţi obţine astfel preparate uşoare şi fragede, cu gusturi bogate, numai bune de savurat alături de legume care prind gust la cuptor! În schimb, nu sunt deloc indicate prăjelile şi carnea de porc şi de miel, cu conţinut bogat în grăsimi. Nici carnea tocată nu este recomandată atunci când temperaturile devin insuportabile.”

(Echipa Royal Palace Ballroom)

La capitolul desert, tortul miresei ideal pentru vară ar trebuie să fie o combinaţie de dulce-acrişor, iar cea mai potrivită aromă este lămâia! Dacă vreţi să vă răsfăţaţi invitaţii şi cu alte bunătăţi, aveţi la îndemână gustări cu fructe proaspete, dar şi mini-prăjituri tip tarte, extrem de răcoritoare.

Limonada, cea mai iubită băutură a verii

O atenţie deosebită trebuie acordată şi băuturilor! Vara se bea mai mult decât oricând, şi asta pentru că organismul are nevoie de multă hidratare. Asiguraţi-vă că faceţi stocurile necesare de lichide, pentru ca invitaţii voştri să aibă băuturile la discreţie.

Cocktailurile cu băuturi alcoolice, tip Mai Tai, Cosmopolitan, Campari Orange sau Hugo sunt extrem de populare la nunţile de vară.  De pe listă nu ar trebui să lipsească nici smoothie-urile, care de abia acum câştigă popularitate la nunţi.  Sucurile din comerţ rămân în continuare iubite de invitaţii de toate vârstele.”

(Echipa Royal Palace Ballroom)

Şi limonada face spectacol la nunţi! Cu siguranţă este cea mai răcoritoare opţiune pe care o aveţi la îndemână. Puteţi uita de reţeta clasică – lămâie, apă şi zahăr – şi să plusaţi! Adăugaţi mentă, ghimbir şi piure din diverse fructe pentru un gust şi mai intens.

 Vinurile fructate, la putere!

Nu omiteţi nici vinurile de pe listă! De departe, cel mai căutat este vinul alb, considerat mai uşor şi deci mai potrivit pentru sezonul cald. Cu toate acestea, nu ar trebui să ignoraţi nici sortimentele rose sau chiar roşii, în variantele fructate, deci mai răcoritoare, cu mai puţin alcool, dar cu o aciditate mai mare. Un astfel de vin face o echipă excelentă cu salatele, dar şi cu preparatele din peşte, spun specialiştii.

          Royal Palace Ballroom apelează la bucătari proprii, pentru ca preparatele să vă fie servite în cele mai bune condiţii. Situată la un pas de Capitală, locaţia vă pune la dispoziţie o sală spectaculoasă, cu o capacitate de 400 de locuri, precum şi o grădină cu piscină, pentru cele mai reuşite petreceri! Găsiţi localul exclusivist  pe strada Mihai Eminescu, la numărul 87, în comuna Tunari, din judeţul Ilfov, dar şi pe site-ul oficial:  https://royalpalaceballroom.ro/ şi pe pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/royalpalaceballroom/ Pentru informaţii suplimentare, puteţi apela numărul de telefon: 0748 018 018 sau puteţi scrie un mail la adresa: office.royalpalace@gmail.com

COMMENTS

DISQUS: 0