Prada retrage de la vânzare obiectele rasiste

Prada retrage de la vânzare obiectele rasiste

Grupul italian de produse de lux Prada a retras de la vânzare din unul dintre magazinele sale din New York obiecte care evocă caricaturi rasiste.

„Vrem să transmitem regretele noastre profunde şi sincere scuze pentru produsele Pradamalia care au şocat. Ele au fost retrase de pe piaţă şi nu vor mai fi vândute”, a transmis celebra casă de modă într-un comunicat publicat pe Twitter.

Prada, denunțată de o avocată care a văzut obiectele în vitrină

Este vorba despre o serie de obiecte prezentate într-o vitrină a unui magazin Prada din cartierul SoHo din New York, care au suscitat emoţii puternice pe reţelele sociale.

Astfel, mai multe brelocuri, huse pentru telefoane sau tricouri cu motive care aveau motiv ce semăna cu fețe de persoane de culoare, cu ochii bulbucaţi şi buze groase, au stârnit un val de revoltă.

O avocată care trecea prin faţa vitrinei a denunţat Prada pe contul de Facebook publicând mai multe fotografii cu obiectele controversate.

Reacția Prada după acuzații

Prada mai întâi s-a apărat, afirmând că este vorba despre „creaturi imaginare fără referinţă intenţionată la lumea reală şi cu siguranţă nu la fețe ale unor persoane de culoare”, dar ulterior a anunţat că retrage obiectele controversate de la vânzare.

„Asemănarea produselor noastre cu „blackface” nu a fost deloc una intenţionată, dar recunoaştem că asta nu scuză daunele cauzate. De acum înainte, ne angajăm să îmbunătăţim cursurile de formare profesională şi vom înfiinţa imediat un consiliu consultativ pentru a ghida eforturile noastre în materie de diversitate, incluziune şi cultură”, a indicat Prada.

 

COMMENTS

DISQUS: 0