Fundaţia I Success luptă pentru drepturile copiilor diagnosticaţi cu autism. Află ce înseamnă această tulburare şi cum te poţi implica

Fundaţia I Success luptă pentru drepturile copiilor diagnosticaţi cu autism.  Află ce înseamnă această tulburare şi cum te poţi implica

Fie pentru că este depistat mai des, fie pentru că numărul cazurilor este cu adevărat în continuă creştere, autismul a devenit un termen despre care auzim acum parcă mai mult ca niciodată. Tulburarea, care apare în dezvoltarea copilului, îi lasă însă acestuia şansa de a duce o viaţă cât mai apropiată de normal, atât timp cât micuţul este înţeles şi sprijinit. Dedicată acestui scop, Fundaţia I Success a devenit un pilon important în promovarea drepturilor şi în îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor diagnosticaţi cu autism. În rândurile următoare, aflaţi ce înseamnă această tulburare de spectru autist şi cum puteţi deveni parte a fundaţiei.

Fundaţia I Success luptă pentru drepturile copiilor diagnosticaţi cu autism

Care sunt semnele autismului |“Lupta este mai uşoară împreună”

Autismul este definit ca o tulburare complexă, care afectează modul în care persoana percepe lumea şi socializează cu cei din jur. Simptomele apar, în general, în primii 2 ani de viaţă şi par să fie de 4, 5 ori mai des întâlnite în cazul băieţilor. În România, rata tulburărilor de spectru autist în rândul copiilor de şcoală primară depăşeşte 14%, potrivit datelor pe 2023 ale Institutului Naţional de Sănătate Publică, însă o statistică oficială este imposibilă şi asta pentru că autismul continuă să fie supra şi subdiagnosticat.

„Copiii diagnosticaţi cu autism nu sunt bolnavi, au doar nevoie de multă atenţie şi de răbdare, au nevoie de joc şi de joacă, de socializare, întocmai ca oricare alt copil.  Au capacităţi fantastice, iar implicarea părinţilor este primordială în dezvoltarea lor. Deşi diagnosticul este pe viaţă, tratamentele şi terapiile potrivite pot îmbunătăţi simptomele, dar şi modul în care persoana în cauză se raportează la tot ceea ce o înconjoară.”

(Oana Irimia, co-fondatoare Fundaţia I Success)

De altfel, părinţii sunt primul filru în depistarea problemelor: ei pot observa o dezvoltare anormală a copilului încă de când acesta este sugar. Ne referim aici la lipsa oricărui răspuns la sunetele din jur, la lipsa expresiilor faciale, la lipsa gângurerilor, iar mai târziu, la comportamente repetitive şi fixe, hiperactivitate, dificultate în exprimarea sentimentelor, evitarea contactului vizual. Există şi situaţii mai rare când copilul se comportă absolut firesc până la vârsta de 2 ani, moment în care îşi pierde brusc toate achiziţiile. Simptomele variază, de la dificultăţi minore, la provocări severe, care au nevoie de suport permanent.

„De regulă, terapiile potrivite trebuie începute imediat după diagnostic. Structurate de specialişti, acestea contribuie la dezvoltarea abilităţilor copiilor şi la maximizarea punctelor lor forte. Copiii învaţă cum să fie independenţi, pentru că da, avem suficiente exemple că acest lucru este posibil. Există adulţi cu acest diagnostic, care au reuşit să se integreze inclusiv pe piaţa muncii şi să ducă o viaţă cât se poate de normală. În acest sens, Fundaţia I Success se angajează să sprijine copiii în nevoie şi familiilor lor, pentru că lupta este întotdeauna mai uşoară împreună!”

(Flavia Covaciu, co-fondatoare Fundaţia I Success)

Misiunea Fundaţiei I Success, recunoscută la nivel internaţional

Fundaţia I Success este dedicată îmbunătăţirii vieţii copiilor diagnosticaţi cu autism, prin intermediul unei serii de iniţiative şi programare. Misiunea organizaţiei este de a asigura accesul la diagnostic şi terapii, dar şi de a educa publicul, în direcţia acceptării şi creării unei societăţi mai incluzive. Fundaţia a primit recunoaşterea mondială în 2024.

„Fundaţia a fost prezentă în cadrul celui mai mare evenimente de networking din lume, I Success Awards, organizat la Cannes, aflat în top trei evenimente concomitente cu Festivalul Internaţional de Film de pe Riviera Franceză. Lucrăm continuu pentru a crea o reţetea de suport, care să asigure o abordare integrată, pornind de la faptul că succesul în sprijinirea copiilor cu autism necesită o colaborare strânsă între părinţi, educatori, terapeuţi şi, de fapt, întreaga comunitate, tocmai de aceea este deosebit de important să ducem mesajul cât mai departe.”

(Oana Irimia, co-fondatoare Fundaţia I Success)

Fundaţia I Success a fost premiată în 2024 chiar de către Maria Lisowski, soţia preşedintelui Fashion TV Global, graţie activităţii desfăşurate la nivel global, făcându-se remarcată şi în cadrul Health, Beauty and Lifestyle, gală cu o componentă caritabilă importantă. Organizaţia are în plan participarea la un eveniment organizat la Veneţia în 2024 şi într-o locaţie momentan surpriză, pentru finalul aceluiaşi an.

Şi tu poţi deveni voluntar!

Oricine doreşte poate deveni parte din povestea Fundaţiei I Success, fie prin donaţii în conturile organizaţiei, fie prin înscrierea ca voluntar şi prin participările directe la evenimentele ulterioare, care vă vor purta prin toată lumea.

„Căutăm oameni cu suflet mare, care sunt dispuşi şi disponibili să ajute la organizarea şi la desfăşurarea evenimentelor de strângere de fonduri, a campaniilor de informare şi de sensibilizare a publicului despre autism, la sprijinirea familiilor, devenind, totodată un suport direct pentru persoanele cu autism. Câştiguri sunt de ambele părţi: la rândul lor, voluntarii vor învăţa toate aspectele esenţiale despre acest diagnostic şi îşi vor îmbunătăţi capacităţile de comunicare, dincolo de satisfacţia personală de a face un bine.”

(Flavia Covaciu, co-fondatoare Fundaţia I Success)

Fundaţia I Success a atras atenţia, de-a lungul timpului, unor personalităţi recunoscute în mediul online şi în afara lui. Printre ei, se numără  regizorul Vincent de Paul, câştigător a două premii Emmy, Alvaro Nunez, unul dintre cei mai cunoscuţi dezvoltatori de pe piaţa imobiliară de lux de peste Ocean şi Hoffit Golan, antreprenor şi influencer cu aproape 4 milioane de urmăritori pe Instagram. Din echipa de Angel Ambasadori ai fundaţiei fac parte Lujaina Mohsin Darwish, CEO-ul unuia dintre cele mai mari business-uri din Golf, Cosmina Măhară, co-fondator și manager general al brand-ului Agriro Fresh și doctorul stomatolog Raluca Pascu, manager medical al clinicii iDentity, care duc mai departe misiunea, făcând-o cunoscută pe mapamod.

Fundaţia I Success, parte a unui concept global unic

Fundaţia I Success este parte a conceptului global unic I Success, care a reuşit să adune o comunitate de oameni excepţionali, care îşi pot împărtăşi ideile de business. Fondată în urmă cu mai bine de 10 ani de către antreprenoarele Oana Irimia și Flavia Covaciu, alături de producătorul Eduard Irimia, gala creează oportunități de expunere internațională și construiește relații unice de business, premiind reușitele din diferite arii de activitate, inclusiv din sfera luptei cu prejudecățile legate de autism.

„În cadrul galelor noastre, vrem să sensibilizăm publicul larg și cu privire la această caracteristică neurodivergentă, tocmai de aceea, parte a evenimentelor au fost și personalități care zi de zi fac din lupta cu autismul o misiune, precum antreprenorul Damian Nedescu, recompensat cu trofeul <<Excelență și devotament timp de 20 de ani în îmbunătățirea vieții copiilor cu autism>>, activistul pentru drepturile persoanelor cu autism Ovidiu Platon, recompensat în cadrul galelor noastre cu premiul pentru <<Combaterea stigmatizării și promovarea unei priviri atente asupra neurodiversității alături de autiști, și nu pentru autiști>> și psihologul clinician Crina Nedelcu, premiată cu trofee pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală și dezvoltarea metodelor de evaluare pentru copiii și adolescenții diagnosticați cu autism.” afirmă co-fondatoarea Oana Irimia.

Cele mai noi informații despre Fundația I Success apar pe pagina oficială de Instagram a ONG-ului: @isuccess_foundation.

COMMENTS

DISQUS: 0