Ştiai că 80% dintre români se confruntă cu diverse probleme dentare? Află că majoritatea pot fi prevenite prin intermediul igienizării dentare, o procedură simplă şi deloc dureroasă, care ţine inamicii zâmbetului la distanţă! Tratamentul profesional este recomandat de stomatologi cel puţin o dată pe an. Doctorul Raluca Chivu, medic implantolog şi fondatoarea clinicilor Orizont Dental Clinique, îţi explică ce înseamnă o igienizare dentară completă şi cât de folositoare este pentru un zâmbet perfect sănătos!
Despre igienizarea dentară şi secretele ei. Ce presupune procedura
Igienizarea dentară profesională face parte din seria de proceduri de profilaxie. Cu alte cuvinte, igienizarea previne apariţia şi agravarea unei serii lungi de probleme dentare. Specialistul Raluca Chivu recomandă să integrăm tratamentul în rutina noastră, întrucât indiferent câtă grijă am avea acasă de zâmbetul nostru, ne este aproape imposibil să curăţăm complet dantura: „Chiar dacă schimbăm periuţele regulat, chiar dacă ne spălăm ca la carte de cel puţin două ori pe zi şi ne orientăm către paste de dinţi de calitate, nu vom putea să pătrunde în zonele mai dificile. Aici intervin instrumentele speciale pe care le folosim în cabinete, care îndepărtează eficient depunerile de pe dinţi. Igienizarea dentară nu este sub nicio formă o procedură cu efecte strict estetice, este absolut esenţială pentru menţinerea sănătăţii orale pe termen lung.”
Igienizarea dentară ne ajută să scăpăm de tartrul depus atât supra, cât şi subgingival, dar şi de placa bacteriană, precum şi de coloraţiile de pe dinţi. Toate se pot forma, chiar dacă păstrezi o rutină de îngrijire. Ritmul diferă însă de la persoană la persoană, în funcţie de stilul alimentar, de poziţia danturii şi de igiena orală.
Cum se face igienizarea astăzi
Igienizarea dentară presupune mai mulţi paşi şi se deosebeşte de detartrajul clasic din trecut. Vorbim despre o procedură mai amplă, care include detartrajul, dar şi alte tehnici, pentru a curăţa depunerile de pe dantură. Graţie aparaturii de astăzi, îndepărtarea lor poate fi completă.
Dr. Raluca Chivu, fondator Orizont Dental Clinique: „Într-o primă etapă, îndepărtăm tartrul cu ajutorul ultrasunetelor, pentru a preveni inflamaţiile gingivale şi pentru a îmbunătăţi aspectul general al dinţilor. După detartraj, apelăm la un periaj profesional, folosind o pastă specială. Eliminăm astfel reziduurile rămase şi redăm strălucirea zâmbetului. Efectul nu doar că se vede, se şi simte – pacienţii vor avea suprafaţa dentară mai netedă, mai curată.”
Următoarea etapă este complet modernă: air-flow. Un jet de aer, apă şi particule fine de bicarbonat de sodiu curăţă petele, inclusiv pe cele de cafea, şi îndepărtează bacteriile din zonele greu accesibile. Ultima etapă se numeşte fluorizare, care presupune aplicarea unui gel care duce la întărirea smalţului dentar şi inclusiv la prevenirea cariilor. Stomatologii de la Orizont Dental Clinique folosesc o staţie de profilaxie de ultimă generaţie, care oferă un tratament blând şi adaptat nevoilor fiecărui pacient.
„Staţia de igienizare PTX Refine este un echipament profesional, destinat menţinerii sănătăţii orale. Asigură un tratament minim invaziv şi oferă o curăţare profundă, îmbunătăţind igiena orală. Folosim un jet de pulbere, care combină apa cu glicina, pentru îndepărtarea totală a inamicilor danturii.”, explică medicul Raluca Chivu.
Lipsa igienizării dentare şi riscurile sale
Procedura durează de la jumătate de oră la o oră şi te poate scăpa pe viitor de o serie de probleme dentare grave, cum ar fi gingivita, cariile dentare, respiraţia neplăcută şi pungile parodontale. Întreaga cavitate bucală este expusă depunerilor dentare, însă mai predispuşi sunt dinţii frontali, în special caninii, molarii, precum şi marginile gingiilor.
Dr. Raluca Chivu, fondator Orizont Dental Clinique: „Placa bacteriană se poate depune şi pe suprafaţa dinţilor naturali, dar şi pe suprafaţa lucrărilor protetice şi a aparatelor dentare. Atunci când placa bacteriană se întâreşte, se mineralizează, ea se transformă în tartru, o pojghiţă dură, poroasă, care atrage mai multă placă bacteriană nouă şi care poate da naştere afecţiunilor parodontale, dacă nu este îndepărtată la timp.”
La baza formării lor stau bacteriile, resturile de particule alimentare şi saliva. Depunerile pot fi eliminate şi prin folosirea aţei dentare şi a apei de gură în mod regulat şi, în mod obligatoriu, în combinaţie cu igienizarea profesională.
De câte ori pe an este indicată igienizarea profesională?
Toţi pacienţii ar trebui să apeleze cu încredere la igienizarea dentară măcar o dată pe an. Persoanele care ştiu că au probleme dentare sau prezintă un risc crescut de dezvoltare a bolii parodontale ar trebui să ajungă mai des la clinică, pentru îndepărtarea tartrului. Recomandat ar fi de cel puţin două ori pe an sau chiar mai des, pentru menţinerea sănătăţii orale optime. Doar un specialist, în cadrul unui control, îţi poate spune exact care este rutina potrivită pentru tine, aşadar, programează o vizită la cabinet, ca să afli ce mai face zâmbetul tău!
*Acest articol este STRICT informativ! Pentru date suplimentare şi soluţii personalizate, adresează-te unui specialist!*
COMMENTS